Magnitudinea unui cutremur, exprimata de obicei pe scara Richter, este o masura a tariei cutremurului sau a energiei eliberate in focar sub forma de unde seismice. Este o marime specifica unui cutremur, si se determina instrumental folosind amplitudinea maxima si frecventa oscilatiilor, masurata pe seismogramele inregistrate.
Charles Richter a inventat aceasta scara în 1935 ca instrument matematic pentru compararea marimilor cutremurelor. Scara este logaritmica, astfel incat o inregistrare de gradul 7 (de exemplu) indica o miscare a solului de 10 ori mai mare decat cea corespunzatoare unui cutremur de gradul 6, respectiv o energie de cca 30 de ori mai mare. Cu toate ca scara Richter nu are, teoretic, limita superioara, exista totusi o limita si anume aceea a celui mai mare cutremur produs pana in prezent, si anume de 8,8.
In ciuda faptului ca au fost elaborate mai multe scari pentru masurarea intensitatii, cea mai des utilizata este o scara Mercalli modificata. Aceasta scara este compusa din 12 grade care acopera o plaja plecand de la miscarile imperceptibile pana la distrugerile catrastofale, fiecare grad fiind desemnat prin cifre romane. Scara Mercalli nu are o baza matematica ci este o clasificare bazata pe observarea efectelor din teren.
MENU
